Ungaria va oferi 60 mln de euro pentru agenții economici moldoveni, implicați în realizarea proiectelor bilaterale
08:26 | 14.09.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Guvernul de la Budapesta a deschis o linie de creditare în valoare de peste 60 milioane de euro pentru agenții economici moldoveni, implicați în realizarea proiectelor bilaterale. Banii vor fi oferiți în scopul facilitării relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Ungaria, precum și finanțării proiectelor investiționale în țara noastră.
O declarație în acest sens a făcut ieri, la Chișinău, ministrul Afacerilor Externe şi Comerțului al Ungariei, Peter Szijjarto, la o întrevedere de lucru cu viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, informează MOLDPRES.
În cadrul dialogului, Peter Szijjarto a apreciat stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre cele două state şi a menţionat accelerarea acestora în ultima perioadă, în special, după ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ungare de cooperare economică. Oficialul ungar a accentuat că implementarea unor proiecte investiționale în diferite domenii, cu participarea companiilor din ambele țări, ar permite extinderea relațiilor de cooperare și ar facilita stabilirea contactelor directe între oamenii de afaceri din cele două state.
Octavian Calmîc a mulțumit autorităților de la Budapesta pentru susținerea Republicii Moldova în implementarea obiectivelor legate de parcursul european al țării noastre, în special, a prevederilor Acordului de Asociere cu UE și a celui privind Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător. În context, ministrul Economiei a subliniat că în prezent R. Moldova se află în proces de negociere a unei noi Agende de Asociere și urmează să elaboreze un nou Plan Național de Implementare a Acordului de Asociere (2017-2019).
Cu referire la relațiile bilaterale dintre cele două state, viceprim-ministrul a specificat că Republica Moldova este interesată în realizarea proiectelor comune în cadrul Strategiei Dunării, în domeniul energetic, protecția mediului, transporturi și altele. Ținînd cont de experiența Ungariei în armonizarea legislației naționale cu cea comunitară, Octavian Calmîc a mai specificat interesul părții moldovenești faţă de schimbul de experiență în domeniul protecției consumatorilor și disponibilitatea pentru negocierea unui eventual Acord de asistență în domeniul vizat.
În perioada ianuarie-iunie 2016, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Ungaria a înregistrat suma de 39,74 milioane dolari SUA, cu 19,1% mai mult comparativ cu perioada similară al anului trecut, deținînd astfel ponderea de 1,43% în volumul comerțului total al țării noastre.
Conform informației oficiale prezentate de Camera Înregistrării de Stat, la 13 iunie 2016, în Republica Moldova activau 59 de întreprinderi cu capital maghiar, investițiile însumînd 90 de milioane de lei.
(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)