ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul susţine pedepsirea conducătorilor auto pentru comportament agresiv în traficul rutier

18:31 | 14.09.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. În cadrul şedinţei de astăzi, Cabinetul de miniştri a susţinut iniţiativa unui grup de deputaţi privind legiferarea acţiunilor ce constituie comportament agresiv în traficul rutier şi stabilirea sancţiunilor aplicate pentru acestea, transmite MOLDPRES cu referire la  Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Proiectul de modificare legislativă clasifică drept comportament agresiv  manevrele în traficul rutier care creează neîntemeiat obstacole circulaţiei şi prejudiciază drepturile altor participanţi la trafic. Totodată, conducătorilor auto li se recomandă să adopte un mod de conducere preventivă, care presupune neadmiterea situaţiilor periculoase în timpul conducerii vehiculului, precum şi anticiparea şi evitarea situațiilor periculoase ce pot fi provocate de alţi participanţi la trafic. 

În funcţie de gravitatea încălcărilor înregistrate, şoferii urmează să fie sancţionaţi cu amenzi şi puncte de penalizare sau muncă în folosul comunităţii. Modificările urmează să fie făcute la Legea privind siguranţa traficului rutier şi la Codul contravenţional al Republicii Moldova. 

Totodată, Executivul a venit cu o serie de recomandări privind îmbunătăţirea iniţiativei legislative şi conformarea acesteia la actele normative în vigoare şi la bunele practici internaţionale în domeniu. 

Conform datelor statistice, peste 90 % din accidente se produc din vina conducătorilor de vehicule, iar principalele cauze sînt excesul de viteză şi neadaptarea acesteia la traficul rutier, neacordarea priorităţii la trecerea intersecţiilor sau la traversarea pasajelor pietonale, precum şi conducerea automobilului sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise.

(Editor M. Jantovan)

img16007308

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!