Benzina se scumpește nesemnificativ, iar motorina se ieftinește
13:03 | 20.09.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Prețurile la cea mai solicitată benzină auto Premium-95 vor crește de miercuri cu 6 bani, pînă la 16,25 lei per litru, iar motorina se va ieftini cu 10 bani, de la 13,92 lei pînă la 13,82 lei pentru un litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 21 septembrie – 4 octombrie la nivel de 16,25 lei pentru un litru, iar la motorină de 13,82 lei, informează MOLDPRES.
Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, cînd operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît cele stabilite de ANRE.
Prețurile respective au fost stabilite de ANRE în conformitate cu prevederile noii Metodologii de formare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, în vigoare din 13 mai 2016. Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice.
Conform Metodologiei, ANRE, la fiecare 14 zile calendaristice, în ziua de marți, stabilește prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat și le publică pe pagina sa web pînă la ora 13.00. În aceeași zi, fiecare operator de pe piața produselor petroliere va determina, pornind de la prețurile plafon stabilite de ANRE, prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, le va publica pe pagina sa web și le va afișa pe panourile informative de la stațiile de alimentare. Prețurile stabilite de operatori vor intra în vigoare și se vor aplica pentru toți consumatorii, cu începere din ziua de miercuri, ora 00.01 noaptea.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)