Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană va efectua o vizită la Chișinău și Tiraspol
15:19 | 26.09.2016 Categorie: Politică
Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Klodt, va efectua în perioada 26-28 septembrie curent o vizită de lucru la Chișinău și Tiraspol, informează MOLDPRES.
În cadrul vizitei, oficialul va avea întrevederi cu „reprezentanții politici din partea R. Moldova și Transnistriei pentru a primi de la părți informațiile despre starea lucrurilor după pauza de vară, precum și a discuta pașii de întreprins pentru avansarea procesului de reglementare”, se menționează într-un comunicat al OSCE.
De asemenea, Ambasadorul Meier-Klodt se va întîlni cu ambasadorii rezidenți ai Mediatorilor (Rusia și Ucraina) și Observatorilor (UE și SUA) în procesul „5+2”, ca parte a eforturilor coordonate ale partenerilor internaționali privind sprijinirea părților în avansarea procesului.
Ultima vizită efectuată de Cord Meier-Klodt în R. Moldova a avut loc în perioada 22-24 iunie curent.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)