ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BERD va acorda 41 de milioane de euro pentru extinderea gazoductului Iași-Ungheni pînă la Chișinău

16:51 | 28.09.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD) va acorda 41 de milioane de euro, din totalul de 93 de milioane necesare, pentru extinderea gazoductului Iași-Ungheni pînă la Chișinău, iar diferența ar putea fi acoperită de un credit din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) și de cofinanțarea din partea UE, informează MOLDPRES.

Serviciului de presă al Ministerului Economiei a precizat că scopul proiectului este de a spori securitatea energetică a Republicii Moldova prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. Proiectul va include, de asemenea, un plan de acțiuni cu obiectivul de liberalizare și reformare a sectorului gazelor din Moldova și va sprijini agenda de reformă în sectorul gazelor naturale, prin liberalizarea pieței, în conformitate cu angajamentele Moldovei la UE și a Comunității Energiei. 

BERD a anunțat pe pagina sa oficială că colaborează cu mai mulți parteneri în pregătirea proiectului, inclusiv cu UE, Comunitatea Energetică, BEI și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.

Gazoductul Iași-Ungheni interconectează rețele de gaz din România și Republica Moldova și a fost inaugurat la 27 august 2014. La moment, Republica Moldova, în virtutea parametrilor tehnici existenți, importă prin acest gazoduct peste 1,1 milioane de metri cubi de gaze naturale din România. După construcția fazei a doua a gazoductului pînă la Chișinău, acesta va avea o capacitate maximă de transportare de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

(Reporter A. Mardare, editor L. Alcază)

img16007699

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!