ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Astăzi este ultima zi în care pot fi depuse semnăturile colectate în susţinerea candidaţilor la alegerile prezidențiale

09:29 | 29.09.2016 Categorie:

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Perioada de depunere a listelor de subscripție cu semnăturile colectate în susţinerea candidaţilor la alegerile prezidențiale se încheie astăzi, 29 septembrie, informează MOLDPRES.

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a declarat anterior că grupurile de iniţiativă înregistrate urmează să colecteze semnăturile a minimum 15 mii de alegători din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi ale R. Moldova (cel puțin 18). „Acestea vor fi prezentate la CEC pînă la 29 septembrie curent”, a menţionat Russu.

De la începutul perioadei electorale, CEC a înregistrat 24 de grupuri de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor înaintaţi la funcţia de Preşedinte al ţării.

Totodată, CEC a înscris pînă în prezent cinci candidați în calitate de pretendenți la șefia statului: Marian Lupu - din partea PDM, Mihai Ghimpu - PL, Iurie Leancă - PPEM și Andrei Năstase – PPDA, Ina Popenco – Ravnopravie.

Tot astăzi, este ultima zi în care pot fi depuse cereri privind declararea locului nou de ședere. Astfel, pentru a vota la o altă secție de votare, cetățeanul poate să depună o declarație de ședere la autoritatea administrației publice din localitatea în care dorește să voteze. Declarația poate fi depusă personal, la prezentarea actului de identitate în original și în copie.

img16007726

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!