Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a fost decorat cu „Ordinul Republicii”
16:50 | 05.10.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi un decret de conferire a „Ordinului Republicii” Președintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Distincția de Stat i-a fost acordată Președintelui belarus în semn de profundă gratitudine pentru merite deosebite în dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de prietenie, bună înțelegere şi colaborare pe diferite dimensiuni dintre Republica Belarus și Republica Moldova și pentru contribuție substanțială la acordarea unui sprijin important țării noastre în situații economice dificile.
(Editor A. Răileanu)