Șeful diplomaţiei sîrbe va efectua o vizită în Republica Moldova
11:06 | 06.10.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Serbia, Ivica Dačić, va întreprinde pe parcursul zilei de astăzi, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, o vizită de lucru în Republica Moldova, transmite MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.
Programul vizitei şefului diplomaţiei sîrbe la Chișinău va include, la fel, o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.
De asemenea, delegaţia sîrbă va asista la meciul naţionalei Moldovei şi Serbiei în cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2018.
(Editor L. Alcază)