La Bruxelles s-a desfășurat reuniunea Comitetului de Asociere RM – UE
08:02 | 18.10.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. La Bruxelles s-a desfășurat luni cea de-a doua reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Delegaţia RM a fost condusă de viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Daniela Morari, iar cea a UE de Luc Devigne, Director pentru Parteneriatul Estic, Rusia, Asia Centrală şi OSCE în cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.
Discuţiile au vizat examinarea progreselor în implementarea Acordului de Asociere pe mai multe sectoare, inclusiv dialog politic şi reforme; libertate, securitate şi justiţie; cooperare economică şi sectorială, dar şi reglementarea conflictului transnistrean.
În cadrul secţiunii dedicate dialogului politic şi reformelor, un subiect discutat aparte a vizat organizarea alegerilor prezidenţiale, în special modul în care sînt respectate recomandările organizaţiilor internaţionale de referinţă. De asemenea, au fost examinate măsurile întreprinse în vederea respectării angajamentelor aferente funcţionării unui stat de drept, inclusiv reforma Curţii Constituţionale, combaterii corupţiei, reformei administraţiei publice şi cooperarea cu societatea civilă. Partea UE a reiterat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în implementarea acestor reforme, menţionînd cu titlu aparte programul de asistenţă destinat reformei administraţiei publice. La acest capitol autorităţile moldoveneşti au fost încurajate să asigure o continuitate procesului prin includerea în procesul de reformare şi autorităţile locale, asigurînd promovarea principiului de descentralizare.
În examinarea capitolelor privind reforma justiţiei şi combaterea corupţiei au fost prezentate detalii privind noile pachete de legi în cadrul Foii de Parcurs de reforme prioritare adoptate de către Legislativul de la Chişinău, dar şi informaţii privind aplicarea acestora.
Domeniul economic a fost marcat de dialogul Republicii Moldova cu FMI, inclusiv nivelul de implementare a recomandărilor relevante sectorului bancar. În cooperarea sectorială spectrul discuţiilor a fost extrem de vast, acoperind domeniul transporturilor, energeticii, mediului, agriculturii şi dezvoltării rurale, culturii, ştiinţei, cercetării, sănătăţii, statisticii, cooperării regionale ş.a.
Discuţiile privind cooperarea în domeniul comercial şi respectiv implementarea componentei Acordului de Asociere privind Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE vor continua pe 19 octombrie în cadrul Comitetului de Asociere RM – UE în configuraţie comerţ.
Reuniunile Comitetului de Asociere şi Comitetului de Asociere în configuraţie comerţ sînt evenimente care se desfăşoară anual şi au rolul discutării celor mai importante progrese, dar şi provocările în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.
(Editor A. Răileanu)