Ministrul moldovean al Apărării s-a pronunţat pentru amplificarea cooperării militare cu Italia și Turcia
12:09 | 19.10.2016 Categorie: Politică
Chișinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Discuții referitoare la cooperarea bilaterală pe segment militar cu Italia și Turcia, au fost purtate de ministrul Apărării, Anatol Șalaru, în cadrul Reuniunii miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), care se desfășoară în perioada 17-19 octombrie curent la Roma, Italia, informează MOLDPRES.
În cadrul întrevederii cu ministrul Apărării al Italiei, Roberta Pinotti, oficialul moldovean a mulțumit Guvernului italian pentru sprijinul logistic acordat contingentului Armatei Naţionale în operațiunea KFOR din Kosovo şi s-a pronunțat pentru amplificarea raporturilor bilaterale dintre Republica Moldova şi Italia pe dimensiunea de apărare, precum şi pentru identificarea unor noi domenii de colaborare, importante pentru ambele instituții ale apărării.
Cu ministrul Apărării al Turciei, Fikri Işik, a fost discutată importanța dezvoltării şi aprofundării cooperării bilaterale pe domeniul militar, în special, în contextul evoluțiilor regionale din ultima perioadă de timp. Ministrul Șalaru şi-a exprimat recunoștința pentru oportunitățile de perfecționare profesională a militarilor Armatei Naţionale în instituțiile de profil din Turcia, în special în Centrul Regional de pregătire a Parteneriatului pentru Pace din Ankara.
Anterior, la Roma, Anatol Șalaru a avut o întrevedere cu viceministrul Apărării al Georgiei, Lela Chiqovani, în cadrul căreia au fost abordate aspectele relațiilor bilaterale în domeniul militar.
SEDM reprezintă o inițiativă regională, din care fac parte Albania, Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Macedonia, Muntenegru, România, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina. SEDM a fost constituită în 1996 şi are drept scop intensificarea procesului de cooperare politico-militară regională şi consolidarea stabilității şi securității în Europa de Sud — Est. Anual, se desfășoară cîte o reuniune a miniștrilor apărării cu caracter decizional şi cîte o reuniune a șefilor de state majore generale, pentru consultări militare.
Republica Moldova participă la reuniunile SEDM în calitate de observator.
(Reporter V. Rusu, editor L. Alcază)