Ediţiile din acest an ale Expoziţiilor MOLDAGROTECH şi FARMER au întrunit peste 400 de participanţi
14:09 | 19.10.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. La Centrul “Moldexpo” au fost inaugurate astăzi Expoziţia internaţională specializată de maşini, echipamente şi tehnologii pentru complexul agroindustrial MOLDAGROTECH, ediţia a XXXI-a, şi Expoziţia-tîrg internaţională specializată de produse, utilaje, tehnologii agricole şi meşteşuguri FARMER, ediţia a XIX-a, care se vor desfăşura pînă pe 22 octombrie, informează MOLDPRES.
Prezent la deschidere, Eduard Grama, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, a salutat participanţii şi a menţionat că Expoziţia MOLDAGROTECH a devenit pe parcursul anilor un eveniment naţional. Această expoziţie este una foarte importantă pentru producătorii autohtoni, deoarece Republica Moldova este o ţară agrară, a spus ministrul şi le-a dorit participanţilor succese şi stabilirea noilor contacte de colaborare.
La actuala ediţie a expoziţiei participă peste 150 de producători din Republica Moldova, Austria, Bulgaria, Germania, Olanda, Italia, România, Serbia, Turcia, Republica Cehă şi Ucraina, care au expus cele mai noi produse pentru business-ul agricol – tractoare, maşini de semănat şi de prelucrat pămîntul, tehnică pentru erbicidare, utilaje de recoltare şi de pregătire a furajelor, transport special, echipamente pentru creşterea animalelor agricole şi a păsărilor de curte etc.
La Expoziţia FARMER şi-au prezentat ofertele şi realizările peste 250 de companii agricole, gospodării de fermieri, asociaţii naţionale din R. Moldova, dar şi institute de cercetare şi companii din Cehia, Germania, Danemarca, Italia, Rusia, România şi Ucraina.
Pe parcursul a patru zile, vizitatorii vor avea ocazia să procure material semincer, săditor, precum și produse agroalimentare direct de la gospodăriile de fermieri din Republica Moldova.
De asemenea, în aceeaşi perioadă se vor desfăşura: Concursul tradiţional “Fermier-lider-2016”, Tîrgul “Toamna de Aur”, Tîrgul de produse agricole ecologic pure, Expoziţia animalelor de rasă “Animal Show”, Festivalul mierii ș.a.
(Reporter A. Mardare, editor L. Alcază)