ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Andrei Galbur a participat la o conferinţă internațională organizată de Preşedinţia germană a OSCE

17:40 | 20.10.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat astăzi la Conferinţa de nivel înalt cu genericul „Toleranţa şi diversitatea”, care a avut loc la Berlin, în contextul Preşedinţiei germane a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, relatează MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul evenimentului a fost abordat un spectru larg de teme, îndeosebi respectarea drepturilor omului ca prerogativă pentru coeziunea socială, diversitatea şi toleranţa în educaţie, precum şi libertatea de exprimare: combaterea discursului de ură şi a discriminării pe Internet.

(Editor A. Răileanu)

img16008312

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!