ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BNM a blocat un grup de acționari ai Moldindconbank care dețin peste 63 la sută din capitalul băncii

18:31 | 20.10.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis astăzi să blocheze un grup de acționari ai Moldindconbank, pe motiv că ar acționa concertat și a desemnat un administrator temporar al băncii. Acționarii vizați au achiziționat anterior și dețin o cotă substanțială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89 la sută, ”fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, încălcînd astfel prevederile Legii instituțiilor financiare”, informează MOLDPRES.

Ca urmare, exercițiul dreptului  de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, al dreptului de a introduce chestiuni în ordinea de zi, al dreptului de a propune candidați pentru membrii consiliului societății, ai organului executiv și ai comisiei de cenzori a băncii, al dreptului de a primi dividende, a fost suspendat de drept din data de 20 octombrie 2016.

Deoarece a fost suspendat dreptul de vot al acționarilor care dețin împreună peste 50% din acțiunile băncii, în conformitate cu Legea privind redresarea și rezoluția băncilor, BNM instituie din 20 octombrie 2016 un regim de intervenție timpurie în vederea asigurării unei conduceri sănătoase și prudente a activității băncii în perioada de soluționare a deficiențelor identificate în structura de proprietate a acesteia.

Mandatele unor membri ai organelor de conducere a Moldindconbank încetează din data de 20 octombrie 2016. BNM a desemnat un administrator temporar și urmează să desemneze în funcțiile de membri temporari ai organelor de conducere a băncii experți internaționali și locali cu o bogată experiență în domeniu, care au fost identificați deja și care urmează să asigure o administrare diligentă și eficientă a băncii pe această perioadă.

Moldindconbank va continua să activeze în regim normal și va presta în continuare toate serviciile. Decizia BNM se referă exclusiv la raporturile din cadrul structurii acţionariatului BC „Moldindconbank” S.A. şi se înscrie în agenda de reforme a BNM, care include măsuri de transparentizare și consolidare a sectorului bancar. Măsuri similare referitoare la acționari au fost întreprinse anterior la Moldova-Agroindbank, ce au dus la excluderea din rândul acționarilor a unui grup de persoane care activau concertat cu încălcarea legislației în vigoare.

Moldindconbank se află sub supraveghere special, deopotrivă cu alte două mari bănci din Republica Moldova, din 11 iunie 2015. BNM anunța atunci că ”este o măsură pentru obținerea unui volum mai mare şi mai detaliat de informaţii în comparaţie cu procedurile standard”.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img16008316

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!