ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chişinău s-a discutat despre intensificarea relaţiilor comercial-economice dintre R. Moldova şi Marea Britanie

16:24 | 25.10.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Aspecte ale cooperării comercial-economice bilaterale, precum și intensificarea acesteia în viitor au fost discutate astăzi în cadrul întrevederii viceprim-ministrului Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova Lucy Rebecca Joyce, informează MOLDPRES. 

Serviciul de presă al ME a relatat că Octavian Calmîc și Lucy Rebecca Joyce au făcut o trecere în revistă a relațiilor comercial-economice dintre cele două state, fiind apreciată evoluția acestora în ultima perioadă. În special, interlocutorii au menționat creșterea în anul 2015 cu circa 8 la sută a volumului comerțului exterior al țării noastre cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, comparativ cu 2014, deținînd astfel o pondere de 3,2% în comerțul total al Republicii Moldova și locul 9 în topul partenerilor cu care țara noastră menține relații comerciale. 

Cei doi oficiali au convenit asupra intensificării relațiilor comercial-economice, inclusiv prin inițierea unor proiecte investiționale, cu participarea companiilor din ambele state, organizarea forumurilor oamenilor de afaceri din Moldova și Marea Britanie etc. În context, ministrul Economiei a prezentat posibilitățile investiționale oferite de autoritățile Republicii Moldova mediului de afaceri, inclusiv prin intermediul Zonelor Economice Libere și Parcurilor Industriale etc. 

De asemenea, Octavian Calmîc și Lucy Rebecca Joyce s-au referit  la subiectele legate de implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere și ale celui de instituire a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și la procesul de negocieri privind semnarea Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional. În context, vicepremierul a informat că, Consiliul Executiv al FMI se va reuni pe 7 noiembrie curent, pentru a discuta solicitarea programului de finanțare a reformelor din Republica Moldova, pe o perioadă de trei ani, prin intermediul Mecanismului extins de creditare și Mecanismului de finanțare extinsă ale FMI. 

La rîndul său, ambasadorul Lucy Rebecca Joyce a  subliniat că autoritățile Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sînt interesate în dezvoltarea relațiilor cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv cea comercial-economică şi susțin pe deplin procesele de reformare și modernizare, inițiate de autoritățile de la Chișinău. Diplomatul britanic a mai specificat că autoritățile de la Londra sînt dispuse să acorde suportul necesar privind realizarea proiectelor legate de buna guvernare a întreprinderilor de stat, precum și în procesul de evaluare a implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). 

Conform informației oficiale, prezentate de Camera Înregistrării de Stat, la 1 octombrie 2016, în Republica Moldova activau 232 de întreprinderi cu capital britanic, investițiile  însumînd 516 milioane de lei. Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se plasează pe locul 7 după investițiile în capitalul social şi pe locul 10, după numărul de întreprinderi, care activează în R. Moldova. 

(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)

img16008437

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!