ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenda zilei de vineri, 28 octombrie 2016

09:01 | 28.10.2016 Categorie:

1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Curtea Constituțională a R. Moldova va examina două sesizări depuse în lunile iunie și octombrie ale acestui an, de către două SRL-uri specializate în construcții, din Anenii Noi și Chișinău. Reclamanții pretind că este încălcată Constituția prin faptul că Guvernul (și nu Parlamentul prin lege) a stabilit încasarea la bugetul de stat a venitului nelegitim – obținut din bani publici – al antreprenorilor care au exagerat valoarea lucrărilor, dar și faptul că în aceste cazuri le poate impune amenzi în aceeași mărime.

Ora 11.00, str. A. Lăpușneanu, 28.

***

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor organizează o festivitate cu ocazia Zilei profesionale a automobilistului și drumarului.

Ora 10.00, Palatul de Cultură al Feroviarilor, Sala Mare.

***

Va avea loc şedinţa ordinară a Comisiei Electorale Centrale.

Ora 15.00, sala de şedinţe a Comisiei, str. V. Alecsandri, nr. 119, et. 3.

***

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită mass-media la ședința comună a Comitetelor Sectoriale de pe lîngă CCI, cu tema: "Oportunități de export prin deschiderea noilor piețe de desfacere".

Ora 10.00, CCI, sala de conferințe, et. 2, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 151.

***

Primăria municipiului Chişinău, de comun cu Oficiul Stării Civile va organiza celebrarea nunţilor de aur sau de diamant pentru 22 de cupluri din capitală.

Ora 09.30, Oficiul Stării Civile, str. Maria Cebotari, 1.

***

Asociația Promo-LEX invită la prezentarea Raportului nr. 4  al Misiunii de Observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. Raportul acoperă perioada 5 – 26 octombrie 2016.

Ora 10.00, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 127, etajul 2, Sala de conferințe.

***

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Consiliul Naţional al Organizaţiilor Studenţilor din Moldova, Asociaţia Onoare, Demnitate şi Patrie (ODIP), Asociaţia Ucrainenilor din Moldova Împreună, Centrul Naţional al Romilor şi alte organizaţii invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Prezentarea rezultatelor testului de integrare europeană a candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova".

Ora 12.00, Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. A. Puşkin 22, of. 446.

***

Candidatul la funcția de președinte Maia Sandu invită la o conferință de presă.

Ora 11.30, sediul PAS, str. A. Mateevici 31.

***

Candidatul la funcția de președinte Igor Dodon va susține un briefing.

Ora 10.00, sediul PSRM, str. Columna 148/1.

***

Candidatul „Partidului Nostru” la funcția de președinte Dumitru Ciubașenco va susține o conferință de presă cu tema: „30 octombrie va fi ziua Decretului poporului cu privire la dizolvarea Parlamentului”.

Ora 12.00, str. București, 117.

***

Activul Partidului „Renaştere-Возрождение” invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Alegerile Preşedintelui Republicii Moldova şi poziţia Partidului „Renaştere-Возрождение” în această chestiune”.

Ora 13.00, Agenţia de presă IPN.

***

Asociaţia Obştească „Moldova mea” invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă.

Ora 11.00, Agenţia de presă IPN.

***

Proiectul ERASMUS+ PBLMD invită reprezentanţii mass-media la o conferință internațională cu tema: „Atunci cînd studenții preiau conducerea: îmbunătățirea calității și relevanței invățămîntului superior prin inovații în învățarea activă bazată pe probleme și centrată pe studenți”.

Ora 09.00, Universitatea Tehnică a Moldovei, bloc 1, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 168.

***

La Școala auxiliară nr 7 va avea loc inaugurarea sălii „LUDOTECA”.

Ora 11.00, str. Al. Mateevici nr. 15.

2. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE

O delegaţie a Republicii Moldova, condusă de viceprim-ministrul Octavian  Calmîc, ministru al Economiei, va participa la reuniunea Consiliului șefilor de guverne ale CSI, care se va desfășura în capitala Republicii Belarus, orașul Minsk.

***

Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene efectuează, în perioada 27-29 octombrie, o vizită de lucru în Republica Letonia.

***

Un pluton, format din militari ai Brigăzii „Dacia” din Cahul, participă, alături de militari din Canada, Germania, România şi SUA, la un exerciţiu multinaţional, care se desfăşoară în perioada 21 octombrie - 3 noiembrie curent, la Centrul de Instruire Cincu din România.

(Editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!