ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SIS a identificat persoanele care ar fi falsificat buletinele de vot

16:44 | 29.10.2016 Categorie:

Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al R. Moldova a anunțat astăzi că a identificat persoanele implicate în distorsionarea conţinutului informaţional prin publicarea pe rețelele de socializare, în noaptea de 28 spre 29 octombrie, a imaginilor mai multor buletine de vot pe care era aplicată ștampila „Votat” în dreptul unui candidat electoral, informează MOLDPRES.

Serviciul de presă al SIS a precizat că publicarea imaginilor ar fi avut drept scop generarea de destabilizări a echilibrului social în contextul alegerilor prezidențiale. „SIS a depistat сă pe reţelele de socializare au fost postate mai multe modele de „buletine de vot”, prelucrate prin aplicaţia „Photoshop”, însoţit de un ,,mesaj adresat alegătorilor” și orientat spre  denigrarea autorităţilor statului. Modelele prelucrate ale „buletinelor de vot” au fost preluate de către mai mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare, care le-au distribuit manipulator, astfel fiind incitate spiritele cetăţenilor şi provocată senzaţia încălcării procesului electoral”, a menționat instituția.

„În cadrul investigaţiilor, SIS a identificat persoanele implicate în distorsionarea conţinutului informaţional. Materialele probatorii urmează a fi expediate Procuraturii Generale”, a comunicat Serviciul de presă al SIS.

În același context, președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat astăzi că potrivit informației de pe unul dintre buletinele de vot, acesta ar fi destinat alegătorilor din secția de votare deschisă în orașul Kursk, Federația Rusă. „Am luat legătura cu președintele biroului electoral din Kursk, unde funcționarii electorali au dezmințit informația ce ține de buletinul pe care este aplicată ștampila ”Votat”. Conform acestora, fapta reprezintă un fals, deoarece pînă în prezent, documentele electorale, inclusiv buletinele de vot nu au fost deschise de către membrii biroului electoral respectiv, acest lucru urmează să aibă loc pe parcursul zilei de astăzi. De aceea, constatăm că a fost doar o intimidare adusă procesului electoral în R. Moldova”, a spus Russu.

Mîine, 30 octombrie curent, în R. Moldova vor avea loc alegeri prezidenţiale directe.

img16008601

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!