ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poliția a lansat o campanie de predare benevolă a armelor de foc

12:04 | 02.11.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a lansat astăzi campania de sensibilizare a publicului privind predarea voluntară a armelor de foc deținute ilegal „Ajută Republica Moldova să devină o țară mai sigură”, informează MOLDPRES.

Șeful IGP, Alexandru Pînzari, a menționat în cadrul evenimentului că poliția analizează și încearcă să previne toate riscurile la care se pot supune cetățenii, precum și cele care favorizează săvîrșirea infracțiunilor.

„Campania a fost lansată în contextul modificării legii privind deținerea și păstrarea armelor de foc, care prevede înăsprirea regulilor. Posesorii de arme cu țeavă lisă vor fi pedepsiți penal dacă nu vor avea acte legale de deținere, iar pentru păstrarea ilegală a armelor pneumatice vor fi înăsprite sancțiunile. Conform datelor poliției, cei mai mulți proprietari de arme cu țeavă lisă sînt vînătorii, care pînă în prezent erau sancționați doar contravențional dacă dețineau arme ilegal”, a spus Pînzari.

În cadrul campaniei va fi lansat un spot publicitar, care va fi difuzat timp de șase săptămîni la patru posturi TV cu acoperire națională și 15 mii de materiale informative în limba română și rusă.

Obiectivul principal al campanii este de a ajuta forțele de ordine să sporească conștientizarea de înregistrare a armelor de foc în rîndurile oamenilor, să predea armele deținute ilegal și să reducă cererea și utilizarea incorectă a armelor de către cetățeni. De asemenea, campania a fost lansată ca urmare a creșterii incidentelor cu aplicarea armelor de foc.

Campania este finanțată de Uniunea Europeană și susținută de PNUD SEESAC.

În primele nouă luni ale anului curent poliţia a depistat şi ridicat 1259 de arme de foc, dintre care 147 erau deţinute ilegal, iar 125 au fost predate benevol.

(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!