În raionul Rezina vor fi construite 72 de apartamente sociale
18:18 | 02.11.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. În raionul Rezina vor fi construite 72 de apartamente sociale. Decizia de inițiere a proiectului a fost aprobată astăzi la o ședință la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), în cadrul căreia ministrul Vasile Bîtca, specialişti ai ministerului și reprezentanți ai autorităților publice locale din raion au discutat despre etapele de realizare a proiectului și principalele provocări, informează MOLDPRES.
Serviciul de presă al MDRC a precizat că cererea de participare la proiect a fost prezentată de autoritățile publice locale anul trecut, iar ulterior au fost purtate negocieri cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru acordarea împrumutului.
„Reconstrucția propriu-zisă a locuinţelor sociale va demara în anul 2017. Vor fi reconstruite apartamente cu 2, 3 și 4 odăi. Costul total al proiectului constituie 2,2 mln de euro. Avem siguranța că proiectul va fi realizat cu succes, deoarece cei implicați în proces au învățat să depășească provocările din experiențele anterioare", a subliniat ministrul Vasile Bîtca.
Managerul Unității de Implementare a Proiectului de construcție a locuințelor sociale (UIP), faza II, Iunona Lungul a precizat că va fi finalizat un bloc locativ cu 9 etaje și subsol, lăsat în paragină de mai bine de 15 ani. „Spațiul interior al clădirii va fi replanificat. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de consolidare a rezistenței elementelor structurii portante a clădirii prin armarea și betonarea planșeelor degradate, restabilirea stratului de protecție a armaturii pereților, dar și alte măsuri", a precizat Iunona Lungul.
Locuințele sociale în Republica Moldova sînt construite în cadrul unui proiect susținut financiar de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ce oferă țării noastre un împrumut de circa 20,4 mln de euro, pe un termen de pînă la 20 de ani. Pînă la sfîrșitul anului 2018, cînd va fi finalizată faza II a proiectului, vor fi construite circa 700 de locuințe sociale în 8 raioane ale țării.
(Reporter A. Mardare, editor A. Răileanu)