Ministrul de Externe Andrei Galbur a fost primit de Președintele Republicii Armenia
18:12 | 16.11.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, aflat în vizită la Erevan, a fost primit astăzi de Președintele Republicii Armenia, Serzh Sargsyan, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul întrevederii au fost examinate o serie de subiecte de actualitate de pe agenda relațiilor moldo-armene, cei doi oficiali remarcînd existența unui potențial nevalorificat de cooperare bilaterală în diverse domenii de interes reciproc.
Discutînd, în context, pe marginea perspectivelor intensificării raporturilor comercial-economice între cele două țări, interlocutorii au susținut oportunitatea întreprinderii unor pași comuni meniți să contribuie la realizarea acestui obiectiv, inclusiv, demararea activității Comisiei interguvernamentale moldo-armene pentru colaborare comercial-economică.
De asemenea, cei doi oficiali au confirmat interesul în dezvoltarea cadrului juridic bilateral, salutînd semnarea în timpul actualei vizite a acordurilor interguvernamentale moldo-armene privind călătoriile fără vize ale cetățenilor, colaborarea în domeniul turismului, precum și cooperarea în domeniul educației și științei.
(Editor L. Alcază)