ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nicolae Timofti: Vă asigur că voi rămîne un cetățean pro-european, încrezător că vom duce la capăt ceea ce am început

17:54 | 17.11.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a avut astăzi, la Reședința de Stat, o întrevedere cu membrii Corpului Diplomatic, acreditați în țara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției. 

În debutul evenimentului, șeful statului a ținut un discurs în care a vorbit despre provocările și realizările din mandatul său și a apreciat sprijinul oferit de partenerii externi în procesul avansării pe agenda europeană, mulțumind în context Ambasadorilor care au contribuit la aprofundarea dialogului și relațiilor bilaterale.

Prezentăm, în continuare, discursul Președintelui Nicolae Timofti:

„Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor Ambasadori,

Distinși oaspeți,

Onorată asistență,

Aș dori ca evenimentul de astăzi să fie mai puțin oficial, decît cele la care invită, de regulă, Președintele Republicii.

Trebuie să recunosc că, după 35 de ani de activitate în domeniul justiției, m-am convins de faptul că există un domeniu la fel de complex, iar uneori și mai complex – politica.

Nu m-am gîndit niciodată că îmi voi finaliza cariera nu pronunțînd sentințe, dar promulgînd legi și desemnînd Prim-miniștri.

Acum 4 ani și 8 luni, într-o atmosferă solemnă, dar și deosebit de emoționantă pentru mine, cu mîna pe Constituția Țării și în fața Parlamentului și a Curții Constituţionale, am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să apăr democrația, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Moldovei.

Am devenit astfel primul Președinte fără de partid și fără doctrină politică. Dar am avut un atu mai puternic – am făcut din Constituție doctrină politică. Grație acestui fapt, cred, mă pot considera un Președinte corect.

M-am străduit să nu încalc normele constituționale. Asta pentru a nu compromite democrația, echilibrul puterilor și drepturile fundamentale ale cetățenilor țării.

În calitatea mea de Președinte, ales prin votul parlamentarilor, mi-am propus să mențin instituția prezidențială în afara oricăror jocuri politice. Am depus eforturi pentru a fi un Președinte-mediator obiectiv, nu un jucător părtinitor în frecventele dispute politice, care au amenințat unitatea societății noastre.

Probabil, nu am fost cel mai popular Președinte pentru presa națională. Unii consideră că am fost „scump la vorbă”. Argumentul meu este simplu: nu accept vorbe goale lipsite de substanță.

Și acesta nu a fost un cusur, ci un principiu pe care mi l-am asumat venind în această funcție.

Totodată, instituția prezidențială s-a pronunțat tranșant pe marginea subiectelor fundamentale, evitîndu-le pe cele de episod. Am comunicat cu societatea, ori de cîte ori a fost necesar, în modul și forma în general practicată de instituțiile de acest resort.

Dragi prieteni,

Mandatul de șef al statului mi-a fost încredințat într-o perioadă care avea să pună capăt unei crize constituționale de mai bine de doi ani. Dar să știți că apele nu s-au limpezit imediat. A trebuit să facem față încă multor frămîntări. În decurs de patru ani, am desemnat opt Prim-miniștri.

Ceea ce înseamnă că, în Reședința de pe strada Nicolae Iorga, s-a discutat fierbinte, cu emotivitate, și nu întotdeauna finalitatea a fost cea dorită. Ba mai mult, au fost momente cînd pierdeam orice speranță, ca în ultimă instanță, să găsim o formulă de compromis. Era un exercițiu firesc pentru politicieni, dar obositor pentru cetățenii care n-au împărtășit întotdeauna deciziile luate la vîrf.

Doamnelor și domnilor,

Am acceptat oferta decidenților politici de a susține acest examen foarte serios – exercitarea mandatului de șef al statului – datorită faptului că sînt un pro-european convins și sînt încrezător în viitorul european al țării noastre. Și clasa politică avea, pe agendă, un program ambițios de reforme europene.

Astăzi, sînt mîndru de faptul că mandatul meu a fost marcat de cea mai eficientă, cea mai oportună și corectă decizie politică – semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. Acest lucru a fost un succes!

Apropierea Republicii Moldova de standardele de viață europene, de paradigma politică europeană trebuie să constituie în continuare obiectivul principal în politica externă. Țara noastră nu poate avea alternativă pentru modernizare.

Cred în potențialul uman și politic al Uniunii Europene, care reprezintă pentru noi o valoare.

Ne-am bucurat, în procesul de negociere și avansare pe agenda europeană, de sprijinul prietenilor și al partenerilor noștri. Am constatat acest fapt ori de cîte ori am avut ocazia. Și cu acest prilej, adresez cordiale mulțumiri Excelențelor Sale Domnilor Ambasadori, care reprezintă aceste țări în capitala Republicii Moldova.

Printre pașii care mi-au adus o satisfacție morală și spirituală consider a fi și aducerea în albia firească a relațiilor cu totul speciale dintre Chișinău și București.

Am avut relații cordiale atît cu Domnul Președinte Iohannis, cît și cu Domnul Președinte Băsescu, care recent a devenit și cetățean al Republicii Moldova.

Vreau să cred că, în perioada următoare, nu vor fi afectate bunele relații cu vecinii noștri – România și Ucraina – relații la care ținem atît de mult. Cu atît mai mult, cu prietenii noștri din administrația de la Kiev va trebui să ne susținem reciproc în soluționarea unei probleme cruciale, de sorginte constituțională – integritatea teritorială. Da! Suveranitatea și integritatea teritorială, al căror garant este Președintele Republicii.

Întotdeauna mi-am dorit sincer ca Republica Moldova să aibă relaţii bune şi prieteneşti cu Federația Rusă, de care ne leagă o perioadă lungă de conviețuire. Continui să cred cu fermitate că aceste relații trebuie să se bazeze pe încredere şi respect reciproc.

Securitatea statului este una dintre prerogativele fundamentale ale șefului statului. Statutul de neutralitate, supus unor dezbateri perpetue, nu poate și nu trebuie să fie un impediment în calea modernizării statului în materie de apărare și asigurare a securității.

Cooperarea cu SUA și cu NATO, în marja Planului Individual de Acțiuni Republica Moldova – NATO, ne-a oferit multiple oportunități în sectorul de apărare și securitate, inclusiv în unele domenii precum: securitatea ecologică, pregătirea militarilor pentru misiunile pacificatoare și reforma militară.

Vreau să remarc, însă, că neutralitatea statului nostru rămîne un articol nefuncțional atîta timp cît trupele Federației Ruse staționează în continuare pe teritoriul din stînga Nistrului, contrar voinței noastre și în pofida angajamentelor asumate, la nivel internațional.

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să recunosc și un adevăr dificil.

Securitatea statului, deopotrivă cu credibilitatea în instituțiile de drept, a fost afectată dramatic de mega frauda din sistemul bancar. Această pagină rușinoasă nu pot s-o omit, oricît de jenant ar fi pentru un Președinte.

S-a produs sub mandatul meu, chiar dacă Consiliul Suprem de Securitate, sub egida șefului statului, încă în vara lui 2012, și ulterior, avertiza conducerea Băncii Naționale, Guvernul, Procuratura, dar și în particular, despre adevărata stare de lucruri din sistemul bancar și recomanda organizarea unui audit extern. Hotărîrile Consiliului Suprem de Securitate nu au însă caracter de obligativitate. Astfel, instituțiile de resort au rămas inerte la recomandările noastre, iar criza s-a aprofundat.

Pe parcursul mandatului meu, ne-am confruntat cu mai multe provocări. A trebuit să facem față embargoului impus de Federația Rusă, să ne menținem în fața unor riscuri mari în contextul crizelor din regiune, mă refer la vecinii noștri – Ucraina, dar și multiplelor provocări de pe continentul european.

Toate aceste circumstanțe, direct sau indirect, au avut impact asupra dinamicii implementării agendei de reforme, dar și asupra stării de spirit din societate.

Președintele Republicii este garantul suveranității și independenței naționale. Promovarea și consolidarea identității naționale, a valorilor naționale mi-au asigurat verticalitatea și moralitatea.

Am vorbit cu mîndrie și speranță despre limba română chiar și acolo unde se consideră că avem acasă o limbă cu altă denumire – moldovenească.

Independența și identitatea națională, dragostea de țară – acestea au fost principalele atribute de care m-am condus pe durata mandatului meu.

Nici un Președinte, nimeni nu are dreptul să atenteze la valorile noastre naționale, la tradițiile poporului băștinaș și la ale celor care conviețuiesc cu el.

Acesta este testamentul meu pentru succesorii din instituția prezidențială.

Doamnelor și domnilor,

Orice început are și un sfîrșit. În timpul apropiat voi face transferul de putere Președintelui nou-ales.

Desigur, la expirarea mandatului, un Președinte lasă amprente în istoria țării sale. Estimările vizavi de prestația unui Președinte nu trebuie făcute în pripă. Timpul este cel care va cristaliza deciziile, comportamentul și le va da valoare sau non-valoare la toate.

Sper că succesorul meu va asigura prosperitatea țării și a cetățenilor, o democrație autentică, evoluție, nu involuție.

Plec cu inima împăcată. Am acționat întotdeauna cu determinare în interesul cetățenilor, am slujit poporului, nu partidului, nu dogmei.

Mandatul de Președinte mi-a expirat, iar misiunea de cetățean continuă. Vă asigur că voi rămîne un cetățean pro-european, încrezător că vom duce la capăt ceea ce am început.

Vă mulțumesc!”

(Editor M. Jantovan)

img16009213

img16009213

img16009213

img16009213

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!