CRIS „Registru” a anulat şase permise de conducere auto obținute prin fraudă
12:42 | 22.11.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. CRIS „Registru” a anulat şase permise de conducere auto obținute prin fraudă, a informat astăzi Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), relatează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al MTIC, patru cazuri au fost depistate în urma monitorizării activității Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți, iar alte două – la Centrul de Calificare a Conducătorilor Auto din Chișinău.
Verificările au fost efectuate urmare a unei anchete de serviciu interne, în contextul măsurilor anticorupție inițiate de MTIC.
Astfel, prin utilizarea sistemului de monitorizare video, grupul de control a constatat că posesorii celor şase permise au obținut calificativul „admis” nejustificat, iar examinatorii nu au documentat toate încălcările și greșelile.
Informația despre anularea permiselor respective urmează să fie introdusă în Registrul de Stat al Conducătorilor de Vehicule, cu înștiințarea Inspectoratului Național de Patrulare. Totodată, examinatorii care au admis aceste nereguli, au fost sancționați administrativ.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)