Funcţionarii reţinuţi astăzi erau implicaţi în scheme de deposedare a terenurilor Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie
16:36 | 22.11.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Funcţionarii reţinuţi astăzi de ofiţerii şi procurorii anticorupţie erau implicaţi în scheme de deposedare a terenurilor care aparţineau Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău. Declaraţia a fost făcută azi de către şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, în cadrul unui briefing de presă, relatează MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în luna martie curent a fost iniţiată o cauză penală pentru escrocherii, falsificarea probelor în cadrul unui proces civil, precum şi coruperea pasivă a unor persoane publice, care urmăreau deposedarea terenurilor colegiului sus-numit. „Pe parcursul efectuării urmăririi penale au fost puse sub acuzaţie cinci persoane, inclusiv persoane publice din cadrul colegiului nominalizat. După finalizarea urmăririi penale s-a mai constatat existenţa unui alt grup care îşi desfăşura activitatea prin acţiuni de deposedare a bunurilor acestui colegiu, este vorba de 30 de ha de teren de pe teritoriul comunei Stăuceni, care prin intermediul suspecţilor ajungea în gestiunea persoanelor afiliate”, a menţionat Morari.
De asemenea, procurorii au constatat acţiuni de corupere activă întreprinse de membrii acestei grupări şi anume primirea banilor pentru a influenţa persoanele publice în luarea anumitor decizii. „Mai exact, au fost primiţi bani pentru a influenţa consilierii din cadrul consiliului local pentru adoptarea unei decizii favorabile privind schimbarea destinaţiei terenurilor. Totodată, o persoană care desfăşura activitatea de antreprenor a mituit un funcţionar public pentru a asigura cîştigul funcţiei de director al colegiului, după obţinerea funcţiei, noul director a întreprins acţiuni de favorizare a membrilor care l-au ajutat să obţină funcţia”, a spus Viorel Morari.
Oamenii legii au menţionat că se investighează şi fapta de corupere activă în legătură cu obţinerea finanţării de la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA). Mărimea susţinerii financiare este estimată la 4,5 milioane de lei, pentru această acţiune membrii grupării urmau să achite o sumă de 30 de mii de euro.
Șeful Direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, a specificat că astăzi au fost efectuate în total 24 de percheziţii, în urma cărora au fost reţinute 12 persoane, printre care un ex-secretat al Consiliului Suprem de Securitate, un angajat al unui Institut Ştiinţifico-Practic, un expert evaluator de bunuri imobile, un avocat - fost colaborator al Ministerului Afacerilor Interne, un şef de direcţie din cadrul MAIA şi un ex-viceministru al MAIA. „Celelalte persoane sînt antreprenori, în interesul cărora a avut loc fapta infracţională prin obţinerea în arendă, defrişarea şi schimbarea destinaţiei, ca ulterior aceste mici terenuri din întreaga suprafaţă să fie vîndute la un preţ mult mai mare. Acum persoanele sînt reţinute pe un termen de 72 de ore. Ulterior, în termen de trei zile procurorii urmează să decidă dacă vor solicita aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privinţa acestora”, a specificat Zumbreanu.
Pe acest caz au fost reţinute anterior încă două persoane într-un alt dosar penal, care este instrumentat de direcţia teritorială Nord a Centrului Naţional Anticorupţie. Totodată, pe acest caz urmează să fie audiaţi şi membrii consiliului local din comuna Stăuceni, municipiul Chişinău.
Persoanele reţinute sînt cercetate pentru fapte de escrocherie, luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi fals în acte publice.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)