Peste 90% dintre localurile din Chișinău și Bălți respectă prevederile legii antitutun, potrivit unui studiu
12:04 | 23.11.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Peste 90% din localurile din municipiile Chișinău și Bălți respectă prevederile legii privind controlul tutunului. Anunţul a fost făcut astăzi de către coordonatorul de programe al Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate, Ghenadie Ţurcanu, în urma efectuării unui studiu privind respectarea legii antifumat, informează MOLDPRES.
Analiza a fost efectuată, în perioada 23 septembrie – 6 noiembrie curent, în 204 localuri (cafenele, baruri şi restaurante) din municipiul Chişinău şi 31 de localuri din municipiul Bălţi, în cele mai frecvente ore de activitate.
În rezultatul monitorizării s-a constatat că în 96% din localuri legea este respectată şi la intrarea în încăperi este afişat semnul unic de interzicere a fumatului. Totodată, în 92% din cafenele, baruri şi restaurante nu s-a atestat fumatul, iar în 99% din localuri de alimentaţie publică se respectă legea privind interzicerea publicităţii şi promovării produselor din tutun. ”În cele 20 de cazuri în care monitorii noştri au depistat încălcări au fost depuse sesizări la Centrele de Sănătate Publică din cele două municipii, ulterior agenţilor economici le-au fost aplicate amenzi începînd cu şapte mii de lei”, a spus Ţurcanu.
De asemenea, observatorii au stabilit în timpul realizării studiului că mai mult de jumătate din localuri nu respectă legislaţia privind obligativitatea eliberării bonurilor de casă. „În 55% din cafenele, baruri şi restaurante bonurile de casă nu se oferă clienţilor după ce chelnerul sau barmanul încasează banii, iar în şapte localuri din Chişinău, bonul nu a fost oferit nici după solicitarea insistentă a clientului. Motivația chelnerilor a fost în mare parte că mașina fiscală este defectată, iar în două cazuri aceştia au declarat inițial că aparatul de casă se află la Serviciul Fiscal de Stat, dar o pot aduce imediat, deși era ora 21.00 seara, ca într-un final, clientului să i se prezinte bonul”, a menţionat Ghenadie Ţurcanu.
Legea privind controlul tutunului a intrat în vigoare la 31 mai curent. Conform documentului, fumatul este interzis în localurile de tip închis, în mijloacele de transport, inclusiv cele private în care se află minori, sub acoperişul staţiilor de transport public, în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor sociale distractive şi de alt gen.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)