ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenda zilei de vineri, 25 noiembrie 2016

09:23 | 25.11.2016 Categorie:

1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Parlamentul Republicii Moldova se va convoca în ședință plenară.

Ora 10.00, Parlamentul R. Moldova.

***

Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, și directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihail Stratan, vor susține o conferință de presă cu ocazia lansării Săptămînii Eco-Energetice. 

Ora 12.00, Ministerul Economiei, et. 2, biroul 246, intrarea din str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni.

***

Asociația Națională a Tinerilor Manageri (ANTiM) organizează Conferința națională Oportunități de dezvoltare a afacerilor pentru tinerii antreprenori din R. Moldova.

Ora 9.30, hotelul Jolly Alon, str. Maria Cebotari 37.

***

Ambasada Republicii Cehe la Chișinău, Ministerul Mediului al Republicii Moldova, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Moldova invită la Conferința de presă, organizată în cadrul cooperării pentru dezvoltare între R. Cehă și R. Moldova, în legătură cu implementarea Proiectului Agenției Cehe pentru Dezvoltare "Reducerea riscurilor legate de depozitul de deșeuri periculoase de la Cişmichioi".

Ora 11:00, or. Vulcănești, Sediul Administrației Raionale, str. Lenin 191.

***

La 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și UN Women Moldova invită la evenimentul de lansare a  Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Pentru prima dată în cele 14 ediții, deschiderea campaniei va avea loc în mediul rural.

Ora 10.00, com. Boșcana, str. Unirii, 49, raionul Criuleni.

***

Pretura sectorului Buiucani invită mass-media la deschiderea oficială a Centrului Informativ Consultativ, proiect comun al Preturii şi Companiei „StarNet”.   

Ora 10.00, Pretura sectorului Buiucani, str. Mihai Viteazul, 2.

***

La Centrul Naţional de Sănătate Publică are loc deschiderea oficială a Conferinței Naționale cu participare internațională cu genericul: „Siguranţa chimică şi toxicologia la confluenţa între domenii”.

Ora 9.00, str. Gh. Asachi 67-a.

***

Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Consiliul de Presă invită la Masa Rotundă „Mass-media în alegerile prezidențiale 2016: informare şi manipulare”.

Ora 10.00, sala Rome a Centrului Summit, scara 1, str. Tighina 49/3.

***

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă cu tema: „Dezacordul în vederea promovării proiectului de lege privind reformarea sistemului de pensii, care va aduce un impact negativ asupra sistemului asigurării securităţii naţionale, înrăutăţirea condiţiilor de pensionare a funcţionarilor cu statut special”.

Ora 10.00, Agenţia INFOTAG.

***

Va fi organizată festivitatea de celebrare a jubileului de 10 ani de la obținerea statutului de liceu de către LT „Alexandru cel Bun” din orașul Sîngera.

Ora 13.00, or. Sîngera, str. 31 August, nr. 35/1.

***

Clinica Juridică Universitară şi Asociaţia ”Pro Femei” invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Barierele şi necesităţile femeilor cu dizabilităţi din Republica Moldova”.

Ora 15.00, Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. A. Puşkin 22, of. 446.

***

Vadim Brînzan și reprezentanții Diasporei invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Demers pentru modificarea Codului  Electoral în vederea asigurării respectării drepturilor cetățenilor”.

Ora 12.00, Agenţia de presă IPN.

2. OASPEȚI ȘI DELEGAȚII ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În calitatea sa de Patroană a Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Alteța Sa Regală, Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei întreprinde o vizită în R. Moldova împreună cu  Zsuzsanna Jakab, Directorul Regional OMS pentru Europa, în perioada 23-25 noiembrie.

3. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE

Vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc va participa, la Iași, la inaugurarea expoziției ”Fabricat în Moldova”.

(Editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!