ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Declarația Platformei Comune de Dialog a Doamnelor Deputate din Parlament

09:01 | 25.11.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Agenției MOLDPRES i-a fost remisă spre difuzare Declarația Platformei Comune de Dialog a Doamnelor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova, cu ocazia lansării campaniei Organizației Națiunilor Unite „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen 2016”.

În declarație se menționează:

”Pornind de la prevederile Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice, care stipulează că realizarea egalităţii între femei şi bărbaţi constituie unul din elementele cheie în prevenirea violenţei împotriva femeilor;

Recunoscînd faptul că violenţa împotriva femeilor este o manifestare a inegalității și discriminării;

Constatînd cu îngrijorare faptul că femeile şi fetele sînt deseori expuse unor forme grave de violenţă, cum ar fi: violenţa domestică, hărţuirea sexuală, violul, căsătoria forţată, care constituie grave încălcări ale drepturilor omului;

Recunoscînd faptul că femeile şi fetele sînt expuse unui risc mai mare de violenţă în bază de gen decît bărbaţii;

Luînd în considerare că violenţa domestică afectează femeile în mod disproporţionat, dar şi bărbaţii pot fi victime ale violenţei domestice;

Ținînd cont de faptul că, copiii sînt victime ale violenţei domestice, inclusiv în calitate de martori ai violenţei în familie;

Aspirînd spre o Moldovă fără violenţă împotriva femeilor şi fără violenţă domestică; 

Noi, femeile din Platforma Comună de Dialog a Doamnelor Deputate, ne exprimăm angajamentul ferm de solidarizare a eforturilor cu toți actorii implicați în procesul de combatere a fenomenului violenței în Republica Moldova.

În calitatea noastră de deputate, alături de bărbații deputați din Parlamentul Republicii Moldova, vom promova  standarde clar definite în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului violenței, ținînd cont inclusiv de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Vom spori aplicarea instrumentelor de control parlamentar în scopul monitorizării constante a implementării legislației adoptate în domeniul prevenirii violenței domestice și asigurării unui grad înalt de securitate a victimelor violenței.

Obiectivul prioritar al acțiunilor noastre în procesul de prevenire și eliminare a fenomenului violenței va fi intensificarea pledoariei pentru semnarea și ratificarea de către Republica Moldova a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice.

Eliminarea definitivă a fenomenului violenței nu va fi posibilă doar cu eforturile instituțiilor de stat. Progrese în lupta contra violenței pot fi înregistrate doar cu participarea activă, munca conștiincioasă și devotamentul ofițerilor de poliție, autorităților publice locale, profesorilor, angajaților din domeniile sănătății și asistenței sociale, inclusiv prin implicarea constantă în acest proces a societății civile.

Ne adresăm femeilor și fetelor din Republica Moldova – mame, soții, surori, bunici și fiice, care suferiți pe ascuns, din cauza violenței: vă îndemnăm, nu îndurați violența și raportați-o imediat autorităților competente! Legea este de partea voastră. Reiterăm că violența este o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului și este o crimă, care se pedepsește.

Noi, Platforma Comună de Dialog a Doamnelor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova, vă susținem în această luptă. 

Fiecare femeie din Moldova are dreptul la o viață demnă, fără violență!”

(Editor M. Jantovan)

img16009391

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!