Au fost desemnați laureații premiului municipal pentru tineret, ediția 2016
09:11 | 28.11.2016 Categorie: Cultură
Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Concursul pentru Premiul municipal pentru tineret în domeniul științei, tehnicii, literaturii și artelor, ediția 2016, s-a încheiat ieri la Chișinău cu festivitatea de decernare a premiilor, informează MOLDRES.
Evenimentul este organizat anual de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) a Consiliului municipal Chișinău și are drept scop stimularea și promovarea potențialului intelectual-artistic al tinerilor din municipiu.
Solicitată de MOLDPRES, Valentina Cujbă, șef adjunct DGETS, a menționat că pentru stimularea voluntariatului și a activismului civic în mediul tinerilor, ediția din anul curent a concursului a inclus și secțiunea ”activism civic”.
Potrivit sursei citate, cele 30 de dosare depuse la concurs au fost examinate de către o comisie de experți, formată din specialiști în domeniu, personalități notorii, în frunte cu Aurelia Hanganu, secretarul științific al Academiei de Științe a Moldovei, care a asigurat transparența și a selectat cele mai valoroase lucrări și cei mai destoinici candidați la acest premiu.
Astfel, laureați ai ediției 2016 a concursului municipal pentru tineret au devenit: Dumitru Untilă (fizică), Viorica Boaghi (economie), Elena Jardan și Olga Gernelev (medicină), Adrian Dolghi (istorie), Ion Agapi (ecologie), Aighiuni Bahșiev (genetică vegetală), Elena Gherasim și Ludmila Batîr (biologie), Augustin Volconovici (tehnică), Olga Percinschi (art marketing și logistică) și Natalia Procop (arte plastice).
Cu mențiuni, la secțiunea științe s-au ales: Artur Golban, Sergiu Dobrojan, Ivan Pilchin, Elena Tofan-Dorofeev, Vladimir Buzan și Nadejda Stahi, la secțiunea arte: Valeria Cebotariova, Andrei Zapșa și Pavel Boldescu și la secțiunea activism civic: Aculina Topadă, Veronica Gîscă și Larisa Țurcan (Asociația obștească ”Principii sănătoase”). De premiul special s-a învrednicit Alexandrina Grecu (teatru).
Învingătorilor li s-a înmînat diploma de conferire a titlului de laureat al Premiului municipal pentru tineret, ediția 2016, și cîte un premiu bănesc în valoare de 10 000 lei ”pentru rezultate remarcabile și implicare activă în viața socială, economică și culturală a țării”. De asemenea, au fost menționați tinerii care au înregistrat rezultate frumoase în domeniile în care activează, cărora li s-au înmînat diplome și premii bănești în sumă de 2000 lei.
Premiul municipal pentru tineret a fost inițiat în anul 1996. Pînă în 2016, de acest premiu s-au învrednicit peste 220 de tineri.
(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)