ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Creştinii ortodocşi de stil vechi au intrat în Postul Crăciunului

09:41 | 28.11.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Creştinii ortodocşi de stil vechi încep astăzi Postul Crăciunului. Acesta îi pregăteşte pe creştini pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Isus Hristos, informează MOLDPRES.

Postul Naşterii Domnului este de asprime mijlocie. Timp de şase săptămîni, credincioşi nu vor mînca ouă, carne şi lactate. În zilele de sîmbătă și duminică, precum și în zilele de mare sărbătoare, creştinii au dezlegare la untdelemn, vin şi peşte.

Totodată, preoţii spun că bătrînii, copiii şi cei bolnavi sînt scutiţi de rigorile unui regim exclusiv vegetal.

În perioada postului este bine sa fie evitate situaţiile conflictuale sau discuţiile in contradictoriu, precum şi se cere iertarea tuturor celor care v-au supărat şi pe care i-aţi supărat, astfel eficienţa postului fiind cu mult mai mare.

Postul va dura pînă în 6 ianuarie, iar în ajunul Crăciunului, credincioşii nu vor mînca nimic pînă după-amiază.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

img16009447

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!