Autoritățile vor organiza mai multe acțiuni de Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități
12:07 | 28.11.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va organiza un program de acțiuni cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, marcată la 3 decembrie, informează MOLDPRES.
Viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Anastasia Oceretnîi, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că instituția va desfășura tradiționalul tîrg de lucruri și obiecte confecționate de persoanele cu dizabilități, expoziții de fotografii, mese de binefacere și va petrece ateliere de lucru, unde vizitatorii vor avea posibilitatea să învețe de la persoanele cu nevoi speciale cum se confecționează diferite obiecte de creație. La tîrg vor participa peste 150 de persoane cu dizabilități din întreaga țară.
Oficialul a subliniat că autoritățile împreună cu partenerii de dezvoltare și asociațiile obștești organizează anual un șir de acțiuni, în susținerea persoanelor cu dizabilități.
Viceministrul a mai precizat că în această săptămînă va fi organizat un atelier de consultare a Programului național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, precum și va avea loc a doua ediție a galei de premiere a celor mai remarcabili angajatori care au angajat persoane cu nevoi speciale - „Remarcabilitate 2016”.
În Republica Moldova sînt înregistrate 184 mii de persoane cu dizabilități, ceea ce reprezintă cinci la sută din întreaga populație. Peste 14 mii dintre acestea sînt copii.
(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)