Militarii Armatei Naționale vor participa la parada militară de la București
12:42 | 28.11.2016 Categorie: Politică
Chișinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Un contingent al Armatei Naţionale va participa la 1 decembrie curent, la Parada militară de la București, desfășurată cu ocazia Zilei Naţionale a României, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului relații publice al Ministerului Apărării, plutonul Armatei Naționale, format din 31 de militari din cadrul Companiei Gărzii de Onoare, va defila în Piaţa Arcul de Triumf din București, alături de contingentele din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Italia, Germania, Polonia, România, Slovacia, Spania și Statele Unite ale Americii.
Formația de militari ai Armatei Naţionale va fi condusă de locotenentul major Vitalie Josan, iar drapelul de stat va fi purtat în Piaţa Arcul de Triumf de plutonierul Tudor Minciună.
Republica Moldova participă la parada militară din România începînd cu anul 2014.
(Reporter V. Rusu, editor L. Alcază)