ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip s-a întîlnit la Bruxelles cu Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică

13:07 | 28.11.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip întreprinde o vizită de lucru la Bruxelles, unde s-a întîlnit, astăzi, cu Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

În cadrul dialogului, șeful Cabinetului de miniștri a apreciat suportul oferit de Uniunea Europeană în realizarea obiectivului de interconectare a Republicii Moldova la rețelele europene de transportare a resurselor de gaz şi de electricitate. În context, Pavel Filip a  menționat că reformele în acest sector sînt prevăzute și în Programul negociat cu Fondul Monetar Internaţional, iar Guvernul acordă o atenție deosebită asigurării securității energetice a Republicii Moldova, implementării proiectelor de eficienţă energetică, precum şi valorificării surselor regenerabile de energie. 

Oficialii au menționat oportunitatea consolidării securităţii energetice a Republicii Moldova prin integrarea în piaţa energetică comunitară. În acest sens au fost remarcate progresele înregistrate de autorităţile de la Chişinău în ajustarea cadrului legal la reglementările şi practicile UE. Cu titlu aparte a fost menţionată importanţa adoptării în lectură finală a noii legi a energeticii, în strictă conformitate cu recomandările Comunităţii Energetice, care vin să transpună pachetul III energetic și să consolideze independenţa Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.

În acest context, Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat că prioritatea de bază, dar şi principala provocare pentru Republica Moldova rămîne a fi dezvoltarea proiectelor de interconectare. Pe partea de gaz natural a fost reiterată importanţa extinderii gazoductului Iaşi-Ungheni către Chişinău. La rîndul său, Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică a reconfirmat disponibilitatea UE de a susţine financiar construcţia acestei conducte. În ceea ce priveşte energia electrică, partea moldovenească a prezentat ultimele date privind realizarea proiectului Isaccea-Vulcăneşti-Chişinău.

În același timp, Maroš Šefčovič a apreciat efortul depus pentru consolidarea capacităților energetice ale Republicii Moldova și s-a pronunțat pentru susținerea în continuare a modernizării sectorului energetic din țara noastră.

(Editor L. Alcază)

img16009459

img16009459

img16009459

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!