O serie de proiecte inovative au fost prezentate la Tîrgul Ideilor Eco Responsabile
08:54 | 01.12.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. În cadrul Tîrgului Ideilor Eco Responsabile au fost prezentate ieri o serie de proiecte inovative, înscrise în competiția Moldova Eco-Energetică, informează MOLDPRES.
Serviciul de presă al Ministerului Economiei a precizat că unul din proiecte vizează activitatea Aeroportului Internațional Chișinău și presupune instalarea celui mai mare parc de panouri fotovoltaice din țară, care se va întinde pe o suprafață de 7 hectare și va asigura 100% din consumul de energie electrică propriu. Parcul fotovoltaic va avea o capacitate de 3,64 MW și prevede instalarea a 14 mii de module policristaline, 175 invertoare a cîte 20 kW și trei posturi de transformare a cîte 1600 kVA și poate fi realizat în 6 luni.
Potrivit reprezentantului ”Avia Invest”, Dmitri Navroțki, aeroporturile sînt locuri favorabile pentru construcția parcurilor fotovoltaice, avînd suprafețe întinse și construcții cu acoperișuri plane. În prezent, peste 100 de aeroporturi din lume au instalații solare care generează peste 400 MW de energie electrică.
Un alt proiect prezentat la Tîrgul Ideilor Eco Responsabile presupune izolarea termică a imobilelor cu materiale naturale din lînă de oi. În context, Alexandra Sian, reprezentanta Fabricii de lînă Sandilana SRL, a declarat că ”materialele izolante tradiționale, utilizate pe scară largă datorită prețului scăzut, prezintă un pericol pentru sănătate, în timp ce cantități considerabile de lîna de oi rămîn nevalorificate. Izolația din lînă este un produs din clasa premium, sută la sută ecologic, care are capacitatea de a purifica aerul și o durabilitate de pînă la 100 de ani.”
Tot ieri, reprezentanții companiei chineze Dynavolt Renewable Power Technology Co., Ltd. au împărtășit experiența utilizării tehnologiilor moderne de stocare a energiei electrice. Dynavolt este o întreprindere High tech, axată pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, dar și pe stocarea și utilizarea acesteia. În ultimii ani, Dynavolt își dezvoltă afacerea prin intermediul bateriilor cu litiu, energiei din surse regenerabile ș. a.
Săptămîna Moldova Eco-Energetică este organizată de către Agenția pentru Eficiență Energetică, Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova și Fondul pentru Eficiență Energetică, şi se desfăşoară în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, la CIE „Moldexpo”. Evenimentul are drept scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea și consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovațiilor în domeniul vizat.
(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)