ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău a fost dat startul sărbătorilor de iarnă

09:21 | 02.12.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Pomul de Crăciun din centrul capitalei a fost inaugurat ieri seară, astfel fiind dat startul sărbătorilor de iarnă, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost marcat de un concert organizat în Piața Marii Adunări Naționale, unde mai mulți interpreți autohtoni au încins atmosfera de sărbătoare. Printre aceștia s-a numărat formația Catharsis, interpretul Kapushon, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Mariana Bulicanu, Ansamblul „Plăieşii”, surorile Osoianu, Ansamblul de dansuri populare „Hora-horiţa”, Studioul folcloric „Iedera”, Lollipops, „Do-re-mi Show”.

Cea care a dat startul ceremoniei de inaugurare a bradului de Crăciun și a aprins luminile ornamentale de sărbători a fost șefa Direcției Cultură a Primăriei municipiului Chișinău, Lucia Culev, deoarece, edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, este plecat într-o deplasare la Strasbourg.

Pomul de Crăciun a fost adus din localitatea Văsieni, raionul Ialoveni, iar cheltuielile de cumpărare a acestuia au fost suportate de un agent economic. Bradul are o vîrstă de 37 de ani și o înălțime de 18 metri.

(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)

img16009603

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!