ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Secţia Anesteziologie de la Institutul Mamei şi Copilului a fost inaugurată după o renovare cu sprijinul financiar al României

15:42 | 07.12.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. Secţia Anesteziologie din cadrul Institutului Mamei şi Copilului din Chișinău a fost inaugurată astăzi după o renovare şi modernizare efectuată cu sprijinul financiar al Guvernului României, informează MOLDPRES.

Secția Anesteziologie a fost complet reparată, modernizată şi utilată cu paturi funcționale, monitoare polifuncţionale pentru supravegherea pacientelor, ventilatoare și defibrilator. Valoarea investițiilor oferite de Guvernul României ajung la aproximativ patru milioane de lei. 

„Vreau să mulțumesc Guvernului României și poporului român pentru donație. În această secție se concentrează cele mai complicate naşteri. Prin urmare, existența unor specialiști, dar și a sălilor renovate și dotate cu echipamente este absolut esențială, pentru a putea garanta o calitate mai bună a serviciilor medicale”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

În cadrul acestei secții, pacientele care au fost supuse intervențiilor chirurgicale sau cezariene, vor beneficia de supraveghere medicală calitativă timp de 24 de ore, pentru a-și reveni după operații.

„Pînă în prezent pacientul dacă avea o intervenție chirurgicală era transferat în Secția Reanimare, Secția de ginecologie operatorie sau Secțiile de lăuzi, iar lucrătorii medicali fizic nu aveau timp pentru a supraveghea corespunzător toți pacienții, însă acum ne va fi mult mai uşor să oferim servicii medicale de calitate”, a specificat directorul Institutului Mamei și Copilului, Sergiu Gladun.

Pe lîngă această secție, în cadrul proiectului moldo-român, demarat în anul 2014, mai sînt în proces de renovare încă patru secții. Investițiile totale ale României pentru modernizarea Institutului Mamei și Copilului sînt de circa 2,5 milioane de euro.

„Mă bucur că banii oferiți de Guvernul României contribuie la îmbunătățirea vieții și condițiilor pentru toți cetățenii R. Moldova. Ceea ce am văzut aici reprezintă un exemplu de cheltuire eficientă a banilor. În acest spațiu se vor naște vieți și se vor recupera mamele după naștere în spirit european şi la standarde europene”, a spus ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță.

La Institutul Mamei și Copilului se nasc anual circa șase mii de copii.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img16009747

img16009747

img16009747

img16009747

img16009747

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!