ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Persoanele pot solicita revocarea operaţiunii de schimb valutar în decurs de 30 de minute după finalizarea operaţiunii

11:41 | 08.12.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Persoanele pot solicita revocarea operaţiunii de schimb valutar pînă la finalizarea acesteia, precum şi în decurs de 30 de minute după finalizarea operaţiunii, potrivit Regulamentului privind activitatea unităţilor de schimb valutar aprobat de Banca Naţională a Moldovei, care va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al R. Moldova, informează MOLDPRES.

Documentul recomandă clientului ca acesta să se informeze, pînă la momentul operaţiunii, despre cursul valutar la care se efectuează schimbul, mărimea comisioanelor şi a plăţilor obligatorii aplicate, precum şi despre suma mijloacelor băneşti care urmează să fie primită.

Totodată, unitatea de schimb valutar este obligată să elibereze bonul de casă sau alt document prevăzut de legislaţia fiscală.

Potrivit regulamentului, clientul are dreptul de a solicita revocarea operaţiunii de schimb valutar pînă la finalizarea acesteia, precum şi în decurs de 30 de minute după finalizarea operaţiunii, dacă sînt respectate concomitent următoarele condiţii: cursul de cumpărare/vînzare a valutei străine cumpărate sau vîndute nu a fost modificat, iar solicitarea de revocare a fost făcută cu cel puţin 30 de minute înainte de finalizarea programului de lucru al unităţii de schimb valutar. Revocarea operaţiunii după finalizarea acesteia se face în baza cererii scrise, la care se anexează bonul de casă sau alt document prevăzut de legislaţia fiscală.

De asemenea, informaţia privind cursurile valutare stabilite şi comisioanele aplicate la efectuarea operaţiunilor de schimb valutar se afişează şi pe panoul de reclamă.

În cazul unor reclamaţii, obiecţii sau propuneri privind activitatea unităţii de schimb valutar, clientul poate depune o petiţie la Banca Naţională a Moldovei.

Prezenta hotărîre intră în vigoare la data de 10 decembrie curent.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img16009786

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!