Marian Lupu şi-a depus mandatul de preşedinte al PDM
15:18 | 10.12.2016 Categorie: Politică
Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, și-a depus mandatul de lider al formațiunii, însă rămîne în echipa democraţilor. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul Ședinței Consiliului Politic al PDM, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al formațiunii, Marian Lupu a declarat că nu va candida din nou pentru această funcţie, însă urmează să se implice în noi proiecte de dezvoltare a partidului.
Noul preşedinte al PDM urmează să fie ales la congresul formațiunii, care va avea loc la 24 decembrie curent.
Potrivit sursei citate, un alt subiect discutat în cadrul Consiliului Politic a fost necesitatea ca PDM să treacă printr-un amplu proces de modernizare politică, astfel încît, „la alegerile din 2018, să devină principalul partid din R. Moldova”.
Anterior, Marian Lupu a fost candidatul formațiunii la funcția de președinte al țării. Acesta însă s-a retras din cursa electorală, anunțîndu-și susținerea pentru candidatul pro-european, Maia Sandu.
Marian Lupu a deținut funcția de președinte al PDM din anul 2009, la scurt timp după ce a părăsit PCRM.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)