Andrei Galbur a participat la Reuniunea consiliului de miniştri OCEMN
12:59 | 13.12.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 dec. /MOLDPRES/. Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a participat astăzi, la Belgrad, la cea de-a 35-a Reuniune a consiliului miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul reuniunii, organizată sub preşedinţia în exerciţiu a Republicii Serbia, a fost efectuat un bilanţ al activităţilor desfăşurate pe parcursul mandatului acestei ţări şi un schimb de opinii privind priorităţile organizaţiei pe termen mediu şi lung. De asemenea, agenda evenimentului a inclus subiecte privind cooperarea pe dimensiunea economică şi sectorială, identificarea modalităţilor de reformare a OCEMN, cît şi aprobarea bugetului organizaţiei pentru anul 2017.
În intervenţia sa, Andrei Galbur a ţinut să sublinieze că OCEMN urmează să-şi valorifice întregul potenţial instituţional pentru a genera proiecte tangibile, în acest sens, Republica Moldova va susţine iniţiativele care vin să intensifice procesele de cooperare regională în domeniile prioritare: cooperarea economică, interacţiunea în domeniul transportului şi infrastructurii, dezvoltarea turismului şi a schimburilor culturale.
La finele reuniunii, oficialul moldovean şi-a exprimat susţinerea deplină pentru continuarea procesului de reformare a OCEMN şi a mulţumit preşedinţiei sîrbe pentru eforturile depuse în vederea intensificării cooperării cu alte structuri internaţionale regionale.
În cadrul vizitei la Belgrad, Andrei Galbur a adus un omagiu victimelor atacului terorist de la Istanbul.
(Editor M. Jantovan)