Guvernul Germaniei va susţine optimizarea infrastructurii de apă în raioanele Străşeni şi Călăraşi
12:53 | 15.12.2016 Categorie: Regiuni
Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Un memorandum de înţelegere pentru un proiect menit să îmbunătăţească infrastructura de apă în Regiunea Centru a R. Moldova a fost semnat astăzi la Chişinău. Programul urmează să fie realizat de Ministerul Mediului, autorităţile raioanelor Străşeni, Călăraşi şi SA „Apă-Canal Chişinău”, și va fi susţinut financiar de Guvernul Germaniei prin Banca de Dezvoltare KfW, relatează MOLDPRES.
Memorandumul a stabilit priorităţile de investiţii în asigurarea cu apă a zonei centrale a ţării, aspectele tehnice şi perioada de realizare a proiectului.
„Astăzi am oficializat acordul părţilor semnatare asupra aducţiei din Chişinău spre raioanele Străşeni şi Călăraşi. Ca urmare, aceste localităţi vor putea renunţa la apa din resursele subterane, deficitare din punct de vedere calitativ şi cantitativ”, a menţionat ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.
La rîndul său, Sergiu Guţu, şeful Oficiului KfW la Chişinău, a subliniat că asigurarea accesului la servicii de sanitaţie de calitate este una dintre cele mai actuale probleme în R. Moldova, iar Guvernul Germaniei şi-a propus să susţină asemenea programe „într-o manieră performantă pentru un număr cît mai mare de locuitori”.
Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în centrul R. Moldova” va contribui la asigurarea cu apă de calitate a peste 170 de mii de beneficiari. În urma implementării acestuia, va fi construită o conductă magistrală de peste 45 km de la reţeaua din capitală spre raioanele Străşeni şi Călăraşi. Investițiile pentru realizarea primei etape a programului constituie 16,5 milioane de euro, fonduri oferite de Guvernul Germaniei sub formă de asistență nerambursabilă, prin intermediul Băncii de Dezvoltare KfW.
Acest proiect a fost declarat o prioritate pentru Guvernul R. Moldova, în conformitate cu Strategia naţională de alimentare cu apă și sanitație (2014-2028) şi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ONU.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)