Șeful statului a conferit distincții de stat
17:12 | 21.12.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a decorat astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, pe Daniel Ioniță, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, și pe Valentin Popa, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, România, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Astfel, ES Daniel Ioniță i s-a conferit „Ordinul de Onoare” în semn de înaltă apreciere a meritelor în consolidarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre România și Republica Moldova.
De asemenea, rectorul Valentin Popa a primit „Ordinul de Onoare” pentru merite în dezvoltarea și consolidarea colaborării dintre România și Republica Moldova în domeniul învățămîntului universitar, pentru contribuție substanțială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare și activitate metodico-științifică prodigioasă.
(Editor L. Alcază)