FMI și-a expus poziția față de Legea privind legalizarea capitalului și stimularea fiscală
14:02 | 22.12.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Fondul Monetar Internațional (FMI) ”va continua dialogul cu autoritățile pentru alinia inițiativele legislative cu obiectivele asumate în cadrul programului”, a declarat astăzi Armine Khachatryan, reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova cu referire la Legea privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală, informează MOLDPRES.
”Principiile care stau la baza proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală vin, aparent, în contradicție cu obiectivele trasate în programul de reforme economice al autorităților susținut de FMI. Proiectul de lege, în forma curentă, ar duce la periclitarea măsurilor de combatere a corupției și ar pune piedici în lupta cu spălarea banilor și fraudele”, a menționat rezidentul FMI la Chișinău. Ea a afirmat că dialogul cu autoritățile va continua pentru a identifica posibilitățile pentru a alinia inițiativele legislative cu obiectivele asumate în cadrul programului.
”Experiența acumulată de noi arată că este extrem de dificil de elaborat conceptul unei amnistii fiscale care să se soldeze cu succes. Preferăm să explorăm posibilitățile pentru îmbunătățirea administrației fiscale, ca instrument menit să asigure o mai bună conformare fiscală și lupta cu plățile neformale”, a mai spus Armine Khachatryan.
Și Banca Mondială consideră că Legea cu privire la liberalizarea capitalului și stimularea fiscală poate fi adoptată doar după modificarea proiectului.
Legea privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală, adoptată în prima lectură, nu va fi votată în a doua lectură, pînă nu va exista o expertiză completă și pozitivă a FMI, BM și a structurilor europene, a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu, într-un interviu pentru ”Europa Liberă”.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)