Premierul Pavel Filip a solicitat autorităţilor să dea dovadă de responsabilitate maximă în perioada sărbătorilor de iarnă
15:04 | 28.12.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip, în debutul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, a transmis un mesaj de felicitare cetăţenilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă. „Transmit tuturor cele mai bune gînduri şi urări de bine. Sînt încrezut că anul 2017 va fi mai bun decît anul 2016, în care am fost în situaţia să gestionăm o criză. Va fi un an în care cetăţenii Republicii Moldova vor simţi schimbările pozitive”, a menţionat Pavel Filip, transmite MOLDPRES citînd Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
În context, Premierul a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să dea dovadă de vigilenţă sporită, în această perioadă, pentru a garanta securitatea cetăţenilor, Ministerului Sănătăţii să fie organizaţi şi pregătiţi pentru a acorda servicii calitative de asistenţă medicală de urgenţă.
Totodată, Pavel Filip a cerut Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal să întreprindă acţiunile necesare pentru fluidizarea traficului la frontieră. „Vă rog să vă organizaţi cît se poate de bine, să fiţi în contact permanent şi cu vecinii noştri, astfel încît oamenii să aştepte mai puţin timp în Vamă”, a conchis Premierul.
(Editor A. Răileanu)