Președintele Igor Dodon a oferit distincții de stat unor mame cu mulți copii
12:57 | 30.12.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a acordat astăzi, distincții de stat la patru mame cu mulți copii, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Astfel, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în consolidarea instituției familiei și pentru contribuție substanțială la crearea unor familii socialmente responsabile, care să asigure educația fizică, spirituală și morală a copiilor și dezvoltarea armonioasă a acestora, ”Ordinul Republicii” a fost conferit: Lidiei Tertiuc, mamă a unsprezece copii și tutore a șase copii, orașul Nisporeni; Valentinei Vîhodeț, mamă a șaptesprezece copii, satul Doina, raionul Cahul.
S-a conferit „Ordinul de Onoare”: Ecaterinei Mealdzin, mamă a doisprezece copii, orașul Basarabeasca; Adelei Robu, mamă a treisprezece copii, satul Tabani, raionul Briceni.
În discursul său adresat familiilor numeroase, prezente la ceremonie, Igor Dodon a menționat:
”Am hotărît să înmînez astăzi primele distincții de stat în calitate de președinte al Republicii Moldova.
Unii vor comenta că prea repede ofer asemenea distincții. Însă eu consider că noi o facem cu mare întîrziere. Eu cred că demult trebuia de încurajat prin mențiuni speciale și prin suport financiar familiile cu mulți copii de la noi din țară.
Eu pot aștepta cu înmînarea distincțiilor. Dar aceste familii frumoase nu trebuie să mai aștepte. Iată de ce am decis ca acum, în ajunul Revelionului și în toiul sărbătorilor de iarnă, să înmînez patru distincții de stat la patru familii cu mulți copii. Două Ordine ale Republicii și două Ordine de Onoare. Ele merită pe bună dreptate aceste distincții.
Vreau să vă amintesc că Republica Moldova suferă de o problemă demografică foarte gravă. Noi, de fapt, alunecăm spre un colaps demografic. În Moldova, circa 50% din căsătorii se încheie prin divorț. Cu alte cuvinte, fiecare a doua familie se destramă. Natalitatea e mai mică decît mortalitatea, mai ales în sate și raioane. Există sate unde pe parcursul unui an nu s-a născut niciun copil. Iar mulți dintre copiii mici sînt crescuți în lipsa părinților, fără o bază educativă și fără a însuși valorile vieții familiale.
În acest context, cu atît mai mult sînt de apreciat acei părinți care au avut curajul și au găsit energia să crească mai mult de zece copii în familiile lor, unii dintre care au fost adoptați. Asemenea familii sînt un model de tradiție creștinească, un model de dragoste părintească, un model de patriotism. Iată de ce am decis ca primele distincții de stat oferite de mine ca președinte să fie anume pentru cîteva din aceste familii, pe care trebuie să le prețuim cu toții.
Consider că e nevoie de programe naționale de restabilire a încrederii cetățenilor în propria țară, de inversare a trendului demografic, de consolidare a cultului familiei tradiționale, de atragere și menținere a tinerilor în țară. Ca președinte, voi încuraja lansarea unor astfel de programe sau le voi susține pe cele existente, dacă ele își vor arăta eficiența. Voi promova și inițiativa mea prezidențială, pe care am anunțat-o mai demult, privind capitalul matern”.
(Editor A. Răileanu)