ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În 2016, încasările la Bugetul Public Naţional administrate de SFS s-au majorat cu 11%

16:53 | 05.01.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 5 ian. /MOLDPRES/.  Încasările la Bugetul Public Național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat  (SFS) în anul 2016 au constituit 27,6 miliarde de lei şi  s-au majorat cu 11%, comparativ cu anul 2015, informează MOLDPRES. 

Potrivit Serviciului de presă al SFS,  la bugetul de stat în anul trecut au fost încasate 11,55 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,26 miliarde lei mai mult comparativ cu anul precedent (fără taxa de licență ca plată unică încasată în anul 2015 de la companiile din domeniul telecomunicațiilor), sau o creștere de 12,2%.  

Și la bugetele unităților administrativ-teritoriale în anul 2016 încasările au depășit cu 12,4% rezultatul anului 2015, fiind încasate 3,27 miliarde de  lei.  

Tot în anul 2016, în bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 9,653 miliarde de lei, ceea ce este cu 8,3% mai mult, comparativ cu anul precedent. 

La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală au fost  încasate 3,154 miliarde  de lei, sau o creştere de 14,0%,  în comparaţie cu 2015. 

Urmare a rezultatelor sus-menționate, s-a înregistrat creșterea ponderii acumulărilor administrate de Serviciul Fiscal de Stat în BPN (fără transferuri) de la  61,2%  în 2015 la 61,7% în anul 2016. 

(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)

img17000104

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!