ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prețul carburanților la pompă va crește cu circa 3 la sută, pre fondul reducerii cotațiilor la bursele internaționale

15:18 | 10.01.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. Prețurile la cea mai solicitată benzină auto Premium-95 vor crește de miercuri cu 3,8 la sută, iar la motorină – cu 2,9 la sută. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 11–24 ianuarie la nivel de 17.99 lei pentru un litru, iar la motorină de 15.61 lei, informează MOLDPRES.

Este pentru a patra oară consecutiv cînd benzina și motorina se scumpește sensibil. În perioada anterioară prețurile la benzina auto Premium-95 au crescut cu 39 de bani per litru, iar la motorină cu 26 de bani.

Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, cînd operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît cele stabilite de ANRE. Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice.

ANRE aplică procedura de stabilire a prețurilor plafon de comercializare a carburanților de la sfîrșitul lunii mai, cînd a fost stabilit un preț de 16.21 lei per litru de benzină Premium-95 și 13.83 lei pentru litrul de motorină.

La bursa New York Mercantile Exchange - Nymex, cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna februarie a scăzut cu 2,03 dolari, ajungînd luni la închidere la valoarea de 51.96 dolari. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna martie a scăzut cu 2,16 dolari, ajungînd la închidere la valoarea de 54.94 dolari.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17000188

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!