ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

IDIS ”Viitorul”: Necesitatea de investiții directe în economia națională reprezintă obiectivul cheie al Guvernului

13:24 | 11.01.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Dezvoltarea economică precară, procentul de salariați redus la nivele critice (40 la sută din populația activă, comparativ cu 65 la sută media pe UE), face ca necesitatea de investiții directe în economia națională să reprezinte obiectiv cheie al Guvernului Moldovei, sînt de părere experții IDIS ”Viitorul”, informează MOLDPRES.

La momentul actual industria IT și industria auto sînt lideri mondiali în ceea ce privește expansiunea investițională. Aceste sectoare trebuie să devină obiective cheie de atragere a investițiilor pentru Republica Moldova. Anumiți pași în această direcție au fost efectuați, Agenția MIEPO a fost ușor revigorată, dar oricum este cu mult sub nivelul necesar de resurse umane, Ministerul Economiei colaborează mai intens cu Ministerul Afacerilor Externe pentru relocarea și fortificarea atașaților comerciali pentru a asigura atragerea investițiilor străine directe. Ministerul Economiei depune eforturi sporite pentru îmbunătățirea mediului investițional.

Opinii în acest sens au fost exprimate în cadrul emisiunii ”60 de minute de realism economic” de către expertul IDIS Viitorul, Sergiu Gaibu, și Adrian Ciofu, consultant național, proiectul Băncii Mondiale privind ameliorarea competitivității.

”Legislația Republicii Moldova schimbătoare, sistemul judiciar defectuos și diferendul transnistrean reprezintă factori importanți de incertitudine ce țin la distanță investitorii mari. De asemenea, sînt și factori externi: conflictul din Ucraina și politica agresivă a Rusiei, care a creat o zonă de instabilitate în regiune. Furtul miliardului este un alt indicator ce indică faptul că lucrurile pot scăpa de sub controlul guvernării din Republica Moldova”, a explicat Sergiu Gaibu.

Potrivit lui, sînt și semne pozitive și prielnice atragerii investițiilor în Republica Moldova. Avem Zonele Economice Libere (ZEL), care asigură o stabilitate sporită a cadrului legal, un cadru ce limitează abuzul din partea funcționarilor de stat ceea ce asigură predictibilitatea regulilor de joc. Astfel, anume în ZEL au fost atrași investitori importanți care au creat mii locuri de muncă și au adus o cultură economică modernă. 

La rîndul său, Adrian Ciofu susține că Republica Moldova este o țară mai curînd necunoscută în mediul investițional internațional. ”Chișinăul trebuie să asigure resurse suficiente și un plan de acțiuni consecvent cel puțin pe termen mediu pentru a garanta rezultate la crearea unei imagini atractive investitorilor pentru Moldova. Orice efort de promovare este necesar să fie susținut în timp”, este de părere Ciofu. Potrivit acestuia, ”în industria constructoare de mașini avem potențial mare de creștere. Un exemplu sînt companiile Draexlmaier și Lear Corporation, iar în următorii ani, vom simți efectul pozitiv al noilor companii care deja au demarat proiectele investiționale, cum ar fi giganții japonezi Sumitomo și Fujikura”.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, stocul de investiţii străine directe a crescut cu 78 milioane de dolari SUA, în trimestrul trei 2016, pînă la 3 miliarde 575,2 milioane de dolari.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!