La Tiraspol au fost înăsprite pedepsele pentru funcţionarii publici
14:12 | 11.01.2017 Categorie: Regiuni
Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Funcţionarii publici din autoproclamata rmn vor fi aspru sancţionaţi dacă vor refuza în mod repetat să răspundă interpelărilor aşa-numitului soviet suprem de la Tiraspol sau ale deputaţilor, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.
Potrivit unui comunicat, în astfel de cazuri funcţionarii din stînga Nistrului riscă privaţiune de libertate de la doi la cinci ani cu interdicţia de a ocupa funcţii publice pînă la trei ani. Aceleaşi pedepse, precum şi amenzi pînă la 1700 unităţi convenţionale transnistrene (2180 dolari SUA) sînt prevăzute pentru tărăgănarea repetată a răspunsurilor.
Modificările respective ale codului penal al republicii autoproclamate au fost semnate recent de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, şi vor intra în vigoare la 24 ianuarie curent. Mai mulţi analişti politici au interpretat acest fapt ca “o consolidare a rolului şi influenţei sovietului suprem”.
Conform modificărilor operate, amenda minimală pentru refuzul de a răspunde interpelării unui deputat va fi mărită de la 30 la 50 de unităţi convenţionale (725 ruble transnistrene sau aproximativ 65 de dolari SUA), iar amenda maximală – de la 70 la 100 de unităţi convenţionale.
În acelaşi timp, au fost operate modificări şi în codul administrativ al regiunii. Potrivit acestora, pentru refuzul de a da răspuns interpelării deputaţilor sovietelor locale, funcţionarii vor fi sancţionaţi cu amenzi între 50 şi 100 de unităţi convenţionale.
Vadim Krasnoselski este noul lider al regiunii transnistrene, ales din primul tur al alegerilor prezidenţiale din stînga Nistrului, desfăşurate la 11 decembrie. Pentru acest scrutin Krasnoselski a candidat deţinînd funcţia de preşedinte al sovietului suprem al autoproclamatei rmn.
(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)