Programul național de abilitare economică a tinerilor a fost extins și pentru anul 2017
16:31 | 11.01.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Programul național de abilitare economică a tinerilor (PNAET), lansat în anul 2008, a fost extins și pentru anul 2017, iar limita de vîrstă a participanților la program a fost modificată de la 30 la 35 de ani. Astfel, vor putea beneficia de susținerea PNAET tineri cu vîrstele cuprinse între 18 și 35 de ani, informează MOLDPRES.
Potrivit Legii bugetului de stat, pentru anul 2017 este prevăzută alocarea a circa 20 milioane de lei pentru capitalizarea Programului național de abilitare economică a tinerilor, mijloace financiare care vor permite cofinanțarea a circa 170 de afaceri ale tinerilor antreprenori.
De la lansarea Programului în anul 2008, au fost organizate cursuri de instruire antreprenorială a tinerilor întreprinzători, în cadrul cărora au fost instruiți 4103 tineri. De asemenea, în această perioadă au fost finanțate 1663 de sub-proiecte ale tinerilor în sumă totală de 477,8 milioane de lei, inclusiv granturi aferente nerambursabile de 40 la sută din valoarea împrumutului în sumă de 189 milioane de lei.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)