Previziuni pentru ziua de marți, 17 ianuarie 2017
19:10 | 16.01.2017 Categorie:
EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Comisia parlamentară specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățămînt se va convoca în prima ședință.
Ora 10.00, biroul 816, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Subgrupul I ”Consolidarea cadrului de participare a societății civile la elaborarea și monitorizarea implementării politicilor publice” pentru revizuirea Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile pentru anii 2012-2015 se va convoca în ședință.
Ora 10.00, sala de conferințe, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
***
Subgrupul II ”Promovarea și consolidarea durabilității financiare a societății civile” pentru revizuirea Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile pentru anii 2012-2015 se va convoca în ședință.
Ora 15.00, biroul 508, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Ministerul Educației și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei invită mass-media la înmînarea Certificatelor de calificare profesională a primei promoții de Maiștri-instructori în producție din întreprinderile din Republica Moldova, care ulterior vor forma specialiști după modelul de instruire duală.
Ora 11.00, sala de ședințe a Camerei de Comerț și Industrie, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 151, et. 2.
***
Centrul Analitic Independent Expert-Grup organizează Conferința Anuală „Școala Mea”, la care vor fi prezentate rezultatele inițiativei în cel de-al treilea an de implementare.
Ora 10.00, sediul Băncii Mondiale, Chișinău, str. Pușkin 20/1.
***
Institutul de Filologie al Academiei de Ştiințe a Moldovei (AȘM) invită la Conferinţa ştiinţifică consacrată Zilei Culturii Naţionale şi aniversării a 167 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, precum și omagierii a 85 de ani de la apariția revistei „Viața Basarabiei”.
Ora 10.00, Sala mică a AŞM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 1, et. 2.
***
La Centrul Moldo-coreean de Acces Informațional va avea loc lansarea atelierului dedicat Securității Informaționale organizat prin colaborarea dintre SWU (Seoul Women's University) și Universitatea Tehnică a Moldovei, participanții fiind studenții ambelor universități.
Ora 11.00, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare și Sfînt 134, et. 4.
***
AVR-1992 Tiras-Tighina invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Preşedintele statului a trădat statul”.
Ora 11.00, sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
***
Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei invită la conferinţa de presă cu tema: „Revendicările angajaţilor din educaţie şi ştiinţă, înaintate Guvernului Republicii Moldova”.
Ora 14.00, sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
(Editor L. Alcază)