ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a sporit măsurile de protecție a consumatorilor

16:15 | 18.01.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Documentul sporeşte măsurile de protecție a sănătății consumatorilor și garantează respectarea drepturilor acestora, informează MOLDPRES citînd Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Potrivit documentului, orice produs alimentar, destinat consumatorilor individuali sau unităților de alimentație publică, trebuie să fie însoțit obligatoriu de informații privind denumirea produsului, lista ingredientelor utilizate, cantitatea netă a acestuia, data limită de consum, condiții speciale de păstrare. Datele vor fi  indicate pe ambalaj şi vor fi uşor vizibile.

Totodată, documentul include lista de alimente care pot cauza alergii și lista produselor alimentare care conţin adaosuri de ingrediente specifice. Controlul pieţii privind respectarea cerinţelor de etichetare a produselor alimentare va fi asigurat de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, iar noile prevederi vor responsabiliza agenții economici să asigure calitatea produselor alimentare comercializate. Documentul urmează să fie examinat de Parlament.

Tot astăzi, Guvernul a aprobat hotărîrea privind punerea în aplicare a Sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje la nivel naţional. Măsura asigură depistarea imediată a riscurilor directe sau indirecte pentru sănătatea umană, cauzate de produsele alimentare sau de hrana pentru animale.

Conform noilor prevederi, autoritățile vor asigura schimbul operativ de informații cu privire la riscurile depistate și măsurile luate pentru combaterea acestora.

Sistemul rapid de alertă va fi gestionat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, cu participarea Ministerului Sănătății, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Afacerilor Interne şi a Serviciului Vamal și Agenției pentru Protecția Consumatorilor. 

(Editor A. Răileanu)

img17000401

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!