Reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE a prezentat totalurile vizitei sale în R. Moldova
14:48 | 20.01.2017 Categorie: Politică
Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Wolf Dietrich Heim, a prezentat astăzi totalurile vizitei sale în Republica Moldova, informează MOLDPRES.
Reprezentantul OSCE a specificat că a avut întrevederi la Chişinău şi Tiraspol cu toate părţile implicate în reglementarea conflictului transnistrean. „Ne dorim ca întrevederile în formatul 5+2 să fie deschise şi transparente, de aceea încercăm să menţinem abordarea stabilită pe parcursul anilor trecuţi. În prezent, sîntem preocupaţi de elaborarea agendei pentru întîlnirea în formatul 5+2, în cadrul căreia ne vom axa pe subiecte din sfera economică, comunicaţiilor, transporturilor, traversarea frontierei, activitatea agricultorilor şi cea a şcolilor cu predare în grafie latină. Toate acţiunile stabilite au scopul de a uşura viaţa oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, astfel că în lunile ce urmează aşteptăm primele rezultate pozitive”, a spus oficialul.
Ambasadorul Wolf Dietrich Heim a menţionat că ministrul de Externe al Austriei, Sebastian Kurz, a fost săptămîna aceasta la Kiev şi Moscova, unde a discutat despre intensificarea comunicării în formatul 5+2. „Ministrul va efectua în perioada 3-4 februarie curent o vizită în Republica Moldova, unde va avea întrevederi cu reprezentanţii oficiali de la Chişinău şi Tiraspol”, a remarcat sursa citată.
Reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim, a întreprins o vizită oficială la Chișinău și Tiraspol în perioada 17-20 ianuarie curent, în cadrul căreia a avut întrevederi cu speakerul Andrian Candu, prim-ministrul Pavel Filip, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Lilian Darii. De asemenea, Reprezentantul special s-a întîlnit, la Tiraspol, cu liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, șeful aşa-numitului soviet suprem Alexandr Șcerba, și reprezentantul politic interimar din partea regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)