Agenda zilei de luni, 23 ianuarie 2017
09:23 | 23.01.2017 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor invită la lansarea proiectului “Consolidarea capacităţilor în domeniul siguranţei alimentelor, proiect susţinut de Agenţia Internaţională Suedeză pentru Dezvoltare”.
Ora 14.30, ANSA, str. Mihail Kogălniceanu 63, et.3, sala de conferinţe.
***
Specialiști din Chişinău şi Tiraspol vor participa la un curs de certificare, finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Ora 09.30, Vadul lui Vodă, Hotelul Vatra, sala de conferințe, etajul 2.
***
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” invită la dezvelirea basoreliefului regretatului chirurg Pavel Bîtcă.
Ora 10.30, Spitalul Clinic Republican, et. 11.
2. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE
Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, efectuează luni, 23 ianuarie, o vizită de lucru la București, la invitația omologului său român Teodor Meleșcanu. În cadrul vizitei, cei doi miniștri vor discuta pe marginea chestiunilor actuale de pe agenda relațiilor moldo-române.
(Editor A. Răileanu)